„Viitorul trebuie planificat!”

Un nou minister al Apelor și Pădurilor

   În noul guvern mediul va primi mai multă atenție, actualul Minister al Mediului și Pădurilor va fi redenumit Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice ( care va fi condus de Rovana Plumb ) iar în paralel se va înființa și Ministerul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii unde este nominalizată Lucia Varga - deputat de Bihor.
   Ultima variantă de desprindere a Pădurilor din subordinea Ministerului Mediului fusese vehiculată în luna mai, la acel moment, s-a încercat reorganizarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin trecerea Pădurilor în componenta Ministerului Agriculturii. În urma protestelor organizațiilor ecologiste, s-a decis menținerea Ministerului Mediului și Pădurilor.


Frumusețele planificării urbane văzute din spațiu

   Privind planificarea urbană direct de sus, devine clar că frumusețea unui oraș nu se delimitează doar la terenuri și clădiri. Clădirile individuale, arta urbană și intervențiile urbane sunt doar ornamentale. Dar ce se întâmplă dacă vedem forma urbană din perspectiva unei păsari? Vedem munca plină de artă, îi găsim rolul.
   Vă oferim o colecție de câteva orașe privite de sus. Se poate vedea ceva?


New Haven, Connecticut // Source: Google/USGS
 Belo Horizonte, Brazil // Source: Google/Digital Globe

109 de situri din Romania au fost adaugate in Natura 2000

Retezat
Au fost adăugate 109 situri și au fost extinse multe situri existente, astfel încât suprafața totală a siturilor acoperă, în prezent, aproape 42 000 km2. Zonele adăugate cuprind o gamă largă de habitate de pajiște și pădure bogate în specii și habitate esențiale pentru multe specii rare și pe cale de dispariție, inclusiv multe specii de lilieci și amfibii. Împreună cu alte situri propuse de Bulgaria și Republica Slovacă, noile situri Natura 2000 din România oferă, de asemenea, o mai bună protecție pentru bogata faună piscicolă endemică din bazinul Dunării.

Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului în 2015

   Oraşul Cluj-Napoca a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului în 2015, datorită documentaţiei care susţine investirea în tineret pentru o dezvoltare urbană sustenabilă şi responsabilă.
   Cluj-Napoca a prezentat SHARE, un program puternic, clar, solid, diversificat şi interesant, se arată pe site-ul youthforum.org.
"SHARE promovează împărţirea spaţiului, a culturii, a puterii, a muncii, a bucuriei, a viziunii şi a valorilor europene comune, prin intermediul subiectelor ca avocatură, mobilitate, dialog structurat şi informaţii pentru tineri. Cu ajutorul unei focalizări pe dimensiunea europeană şi cooperarea cu universităţile, societatea civilă şi partenerii locali, Cluj-Napoca se pregăteşte să ofere consultanţă permanentă în procesele legate de problemele tinerilor", se arată în comunicatul youthforum.org.
   Titlul de Capitală Europeană de Tineret a fost acordat prima dată în anul 2009 oraşului Rotterdam, urmând apoi Torino, Anvers, Braga, Maribor şi Salonic în 2014.

Sursa Mediafax.

Documentar: Orase inteligente

Documentarul tratează una dintre tendințele cele mai dramatice ale societății ce se întâmplă astăzi: urbanizarea.
Documentarul ne prezinta cateva solutii durabile intr-un moment in care lumea se confruntă cu provocări serioase economice, de mediu si sociale.
Thinking Cities from House of Radon on Vimeo.

De la economia verde, la economia albastră

Poate părea utopie ceea ce vă voi prezenta în următoarele rânduri, şi anume un sistem în care deşeurile rezultate dintr-un produs, devin bază, premisele, generator de cash-flow.; un sistem în care ceea ce este bun, sănătos devine şi accesibil din punct de vedere al costului, duce la creşterea capitalului social şi a veniturilor tuturor. Cu siguranţă v-aţi dat seama că dacă noi vrem să trăim sănătos, să avem grijă de mediul înconjurător, efortul financiar pe care-l facem este destul de mare, ca orice lucru benefic pentru noi este mai scump?

Iată doar câteva exemple pe care noi toţi le cunoaştem, pentru a explica cât mai simplu conceptul Blue Economy:
  • › Mâncare BIO / VERDE = + 20-50% mai scumpă decât mâncarea standard (ouă, pâine, lapte, roşii, fructe, etc.)›
  • Produsele de curăţenie cu mai puţini poluanţi = +30-50% mai scumpe decât cele standard›
  • Îmbrăcăminte = +100%-500% mai scumpă pentru produse din fibre naturale.

Apa schimbă totul (Water Changes Everything)

Aproape un miliard de oameni trăiesc fără apă potabilă curată. Noi numim aceast lucru criză de apă. Ppă, afecteaza totul in viata, în jurul nostru: Sănătate. Educație. Securității alimentare. Și viața femeilor și a copiilor, în special.
Aflați cum apă schimbă totul în viață și SHARE share this with everyone you know.

Documentar: Nu hrăniţi punga de plastic!

Punga de plastic. E cea mai nouă specie migratoare, zburătoare şi plutitoare deopotrivă, ce leagă lanţul trofic al sălbăticiei direct de căruciorul de supermarket al civilizaţiei moderne. Prin oraşe şi parcuri, în păduri şi oceane, specia nu cunoaşte limite, asemeni ‘fratelui’ ei simbiotic - cumpărătorul.

Această remarcabilă creatură, a cărei durată de viaţă în natură - comparată cu cea a omului - este infinită, a fost atent observată în arealul ei specific: mormanul (sau chiar insula!) de gunoi.
Urmăriţi imagini documentare de excepţie despre cea mai populară specie a momentului, punga de plastic (amer. bagus plasticus). În curând şi singura…

Asociatia EcoPlanning sustine aceasta initiativa si doreste interzicerea pungilor de plastic.
Ps: Pungile de plastic se degradeaza in 50-100 de ani!

Casa fără griji: Prima casă din Oradea care se încălzeşte singură

Apropierea iernii e o belea pentru toată lumea. Orădenii care locuiesc la casă trebuie să scoată din buzunar între 1.500 şi peste 2.500 lei pentru a-şi face stocul de lemne, iar cei de la bloc se pregătesc sufleteşte pentru plata unor facturi de întreţinere mai mari cu sume între 220 lei pentru o amărâtă de garsonieră şi peste 580 lei în cazul unui apartament cu trei camere, faţă de cât achită vara.

Există însă şi o excepţie. Firma orădeană Dominus Viridis a construit în strada Stupilor prima casă independentă energetic din Oradea, care se încălzeşte singură şi are costuri de temoficare "zero"!
Căldură din aer

Construită în numai trei luni, "casa-minune" se încălzeşte singură şi fără bani! "Tot ceea ce implică energie termică se asigură din surse regenerabile, astfel încât încălzirea casei sau apa menajeră sunt practic gratis", povesteşte Adrian Racoviţan, directorul firmei orădene Dominus Viridis, care în traducere aproximativă ar însemna "Casa Verde".

Fiecare parc are povestea lui a ajuns la Oradea

Începând cu data de 3 septembrie şi până în 18 septembrie, orădenii pot decide prin vot asupra amenajarii unui spaţiu de joacă în oraş. Programul, intitulat “Fiecare parc are povestea lui” este organizat şi susţinut financiar de Provident şi a dus deja la amenajarea de parcuri in 5 oraşe din ţară.
In Oradea programul se desfasoara in parteneriat cu Asociatia pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului si cu Primaria Oradea. In urma discutiilor cu aceste institutii, trei parcuri din Oradea au fost propuse pentru reamenajare.
Astfel zonepe propuse sunt:

a)Un loc de joaca in cartierul Dragos Voda
b)Locul de joaca din parcul Ghioceilor
c)Un loc de joaca in strada Sovata


Cum puteţi vota?
Puteti vedea cum arată spaţiile propuse pentru amenajare şi puteţi opta pentru unul dintre acesta dând click aici sau aici
Parcul care aduna cele mai multe voturi cumulat va fi declarat parcul castigator in urma analizei tuturor voturilor si validarii de catre un comitet special format din reprezentanti ai Primariei Oradea, ai Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismuluisi ai Provident. Locul de joaca va fi amenajat până la finele lunii octombrie.
 

Din 1 septembrie Romania va fi luminata doar de becuri economice

De sambata, 1 septembrie, va intra in vigoare retragerea becurilor cu incandescenta prevazuta de Uniunea Europeana.
Din 1 septembrie Romania va fi luminata doar de becuri fluorescent compacte

Masura UE este menita sa conduca la economisirea energiei electrice pe raza spatiului euro. Primul pas in acest sens a fost facut in septembrie 2009, cand au fost retrase de la comercializare becurile cu incandescenta cu o putere de peste 100 de wati. Ulterior, in 2010 si 2011 au fost retrase si becurile cu incandescenta e peste 75 si respectiv 60 de wati. Potrivit Agerpres, consumatorii vor putea sa le inlocuiasca cu becuri fluorescente compacte, care consuma cu 75% mai putina energie decat cele cu incandescenta, sau cu halogene, echivalente cu cele incandescente din punctul de vedere al calitatii iluminarii, dar care consuma cu 25-50% mai putin decat acestea din urma.

Cum a reusit Olanda sa-si construiasca infrastructura ciclabila

Urmariti filmuletul si o sa va lamuriti cum a ajuns Olanda sa fie tara pe doua roti. Are toate orasele si satele unite prin piste de biciclete, iar Amsterdam este declarata capitala mondiala a bicicletelor, 40% din traficul zilnic este reprezentat de biciclete.

Primul centru de ecoturism se deschide în Delta Dunării

Primul centru de ecoturism din țara noastră se deschide în aceste zile la Crișan, în Delta Dunării, unde Asociația de Ecoturism din România împreună cu Asociația „Ivan Patzaichin-Mila 23” au instalat deja construcția care va găzdui Centrul de Ecoturism Rowmania.

Aici, turiștii vor beneficia, pe lângă cazare, masă și trasee în Delta Dunării, de servicii de informare, ghidare, interpretare sau transport cu bărci de lemn. Centrul este primul dintr-o rețea de 10 astfel de centre în Delta Dunării, prin care inițiatorii își propun să implementeze un model integrat de turism în care sunt luate în calcul resursele locale, cunoașterea mediului, biodiversitatea, gastronomia.

De ce este buna criza?

Daca privim partea buna criza devine o oportunitate, in incercarea societatii umane de a lua decizii fundamentale, in incercarea de a gandi rational, pe termen lung, de a veni cu solutii durabile si de a crea o economie-social sustenabila.

Criza actuala este consecinta unui stil de viata lipsit de sustenabilitate si de ratiune. Motivul principal pentru care ne aflat azi in aceasta situatie (probleme sociale, economice si de mediu) i se datoreaza modului neadecvat de consum si productie, frenezia consumului, a risipei si cumpararii pe datorie, toate promovate de sistemul capitalist.

Cauza principala a deteriorarii continue a mediului global il reprezinta modul neadecvat de consum si productie, indeosebi in tarile industrializate. Ca atare, nu factorii incriminati pana acum, cresterea economica si demografica, progresul tehnico-stiintific, sunt adevaratii vinovati, ci mecanismele social-economice care au impus anumite moduri de consum si productie si care au declansat actiunea valentelor negative ale factorilor mentionati.

Deci o astfel de criza reduce pe moment exploatarea agresiva a resurselor naturale, reduce cantitatea de produse consumata de societate, reduce urbanizarea (construirea retelelor de trasport, infrastructura), reduce sprawlul urban in asa fel reducem efectele negative asupra mediului si protejam biodiversitatea.

Trebuie sa privim criza ca pe un avertisment, de care noi, societatea trebuie sa tinem cont, sa ne schimbam comportamentul pe care il avem acuma, cel de consumerist, intr-unul durabil, iar daca nu se va intampla, atunci cu siguranta ne vom autodistruge, nu exista a 2-a planeta.

Ar fi timpul sa facem ceva in acest sens, trebuie sa ne schimbam, am primit destule avertismente!
 "Stati linistiti" e doar inceputul, adevarata criza urmeaza si va fi prea tarziu...Bye Bye humanity.

 Tu esti schimbarea




Copenhaga a câştigat titlul de “capitala verde a Europei”

Capitala statului Danemarca, Copenhaga, a câştigat titlul de capitala verde a Europei (European Green Capital Award) pentru 2014. Juriul care acordă acest titlu a ales Copenhaga pentru realizările oraşului în “eco-inovaţie şi mobilitate durabilă”, pentru că este un model pentru economia verde europeană şi pentru că îşi implică cetăţenii în acţiunile sale, în aşa fel încât ei să simtă că într-adevăr fac parte din soluţiile durabile.

Titlul de „capitală verde” vine să răsplătească, în fapt, efortul oraşelor de a se transforma în locuri cât mai plăcute pentru locuit, muncit şi vizitat. În prezent, trei din patru europeni locuiesc în oraşe mai mici sau mai mari. Titlul a fost creat de Uniunea Europeană pentru a evidenţia cele mai bune exemple de management al provocărilor de mediu aduse de viaţa urbană modernă. În fiecare an, există mai multe oraşe candidate la titlu, mai multe finaliste luate în considerare şi un singur câştigător, ales dintre acestea. Finaliste, în acest an, au fost şi oraşele Bristol şi Frankfurt; în alţi ani, câştigătoare au fost oraşele Vitoria-Gasteiz (Spania), Stockholm, Hamburg şi Nantes.

Copenhaga a ales ca nucleul acţiunilor sale în domeniul eco-inovării şi dezvoltării durabile să fie parteneriatul public – privat. Administraţia locală colaborează cu companii, universităţi şi ONG-uri pentru a dezvolta şi implementa soluţii verzi – spre exemplu, proiectul „North Harbour”, cu un laborator verde care se axează pe dezvoltarea de tehnologii ecologice. Juriul a mai lăudat Copenhaga şi pentru că este un model în ceea ce priveşte arhitectura şi planificarea urbanistică şi, totodată, un pionier în ceea ce înseamnă transportul verde – ţinta capitalei daneze este să devină cel mai bun oraş din lume pentru biciclişti. Mai exact, autorităţile vor ca, până în anul 2015, 50% din rezidenţii capitalei să meargă la şcoală sau la muncă cu bicicleta (în prezent, procentul este de 35%), iar până în anul 2025 speră ca amprenta de carbon a oraşului să fie zero.

Sursa: totb.ro

Documentar: Arhitectura si putere

Puterea isi tradeaza intotdeauna intentiile prin arhitectura. O istorie a Bucurestiului vazuta prin prisma arhitecturii totalitare.
Este o istorie a Bucurestiului, asa cum se vede el in lumina arhitecturii de tip totalitarist, noi cei ce privim fiind constienti de faptul ca Puterea se exprima intotdeauna prin arhitectura. Ceausescu Nicolae a distrus Romania. In locul vechilor orase, a memoriei incastrate in zidurile monumentale, arhitectura de tip stalinist, de inspiratie Nord Coreeana, a erupt ca o plaga amenintand sa umileasca tot si sa demonstreze Puterea regimului.
Ce parere aveti despre arhitectura de tip totalitarist, de creatia lui Ceausesc in toata orasele din tara?

Comisia Europeană impune noi limite pentru emisiile de CO2 ale autoturismelor

Comisia Europeană a anunțat ieri propunerea ce confirmă standardele de eficienţă pentru autoturismele și autoutilitarele ușoare noi, propunere ce ar urma să intre în vigoare din anul 2020. Noile standarde de eficienţă pentru carburanţi sunt benefice pentru deţinătorii de autoturisme, binevenite pentru economia europeană şi crearea de noi locuri de muncă şi foarte bune pentru mediu. Propunerea facută de CE este una solidă, dar beneficiile ar fi fost şi mai mari dacă aceasta ar fi fost mai ambiţioasă.

Conform propunerii înaintate de CE, niciun autoturism care va fi vândut începând cu anul 2020 nu va putea emite, în medie, mai mult de 95g CO2/km (faţă de 135,7g CO2/km în 2011 şi 130g CO2/km, limită obligatorie, în 2015). În caz de neconformare, se va aplica o penalizare pentru fiecare gram de CO2 emis în plus, ce va fi calculată pentru toate autoturismele vândute.
Astfel producătorii riscă următoarele penalități: până în 2015, 5 EUR pentru primul gram, 15 EUR pentru al doilea, 25 EUR pentru al treilea şi 95 EUR pentru al patrulea şi pentru fiecare din următoarele. Din 2019, penalizarea va fi de 95 EUR pentru fiecare gram de CO2 emis în plus.
Economii de 500 Euro/an
Dacă propunerea CE va fi adoptată, o mașină care ar emite în medie 95g CO2/km (obiectivul UE pentru 2020), ar aduce proprietarului o economie medie de 500 EUR/an (calculată la un preț mediu al benzinei de 1,4 EUR/l și la o distanță medie parcursă de 10.000 km), comparativ cu vehiculele actuale. Aceasta, deoarece emisiile de dioxid de carbon (CO2) sunt direct legate de eficienţa utilizării carburantului.
În acest fel, eventualul preț mai mare al autovehiculului (determinat de implementarea unor noi tehnologii) va fi recuperat într-un an, iar costurile deținerii acestuia (economie de carburant, asigurare, valoare reziduală mai mare) vor fi mai mici, chiar și pentru cele second-hand.
Potrivit organizației Transport&Environment (T&E), propunerea ar fi trebuit să fie mai ambiţioasă: o ţintă de 80g CO2/km, pînă în 2020, este fezabilă şi la îndemâna producătorilor de autovehicule şi ar fi adus deţinătorului o economie medie de 650 EUR/an.

Sursa: totb.ro

Gradinile verticale din Singapore se deschid publicului (VIDEO)

Una dintre cele mai asteptate creatii moderne verzi ale lumii o reprezinta gradinile verticale din Singapore. Pe 29 iunie, aceste gradini se vor deschide pentru publicul larg, oferind o imaginea unica intre tehnologie si natura.
Grădinile verticale sunt o metodă eficientă de a „înverzi” oraşele, în special pe cele aglomerate şi ticsite cu clădiri. Construirea complexului din Singapore a costat aproximativ 500 de milioane de lire sterline, iar elementele distincte ale acestuia sunt 18 „super-copaci” – de fapt, spaţii în forma unor copaci uriaşi, alimentaţi cu energie solară, în interiorul cărora se dezvoltă alte plante. Grădinile sunt ridicate pe un teren aflat pe malul unui golf, pe 101 hectare redate, astfel, folosirii publice. În interiorul celor 18 „super-copaci” cresc 226.000 de plante, cuprinzând peste 200 de specii. Cei 18 au şi alte utilizări: generare de energie solară, colectare a apei de ploaie, acţiune de ventilare pentru clădirile aflate sub ei etc.

Transformarea oraselor: de unde incepem?

Idei pentru dezvoltarea si trai urban ecologic exista deja, foarte multe, unele inovatoare, altele continuatoare ale unor experimente deja testate, care si-au demonstrat eficienta. 
Gradini de plante pe peretii zgarie-norilor, colectarea apei de ploaie pentru a le ingriji, iata doar doua exemple la intamplare din sutele, miile de idei. Dar cine le pune in aplicare? Administratiile locale, organizatiile de mediu, ong-urile? Raspunsul de fapt, sta in mana fiecaruia dintre noi, in implicarea civica.

Două proiecte eco experimentale, derulate, în prezent, în Berlin, vor să demonstreze că implicarea cetăţenilor este cea care poate schimba lucrurile (adică oraşele în medii mai verzi). Proiectele BMW Guggenheim Lab şi FutureCityLab au fost create pornind de la convingerea că oamenii îşi pot îmbunătăţi singuri calitatea vieţii, dacă se implică şi colaborează. Pe 15 iunie, Guggenheim Lab (un laborator mobil, “lansat” acum şase ani şi care constă într-o structură ca o operă de artă outdoor, în care se “macină” idei – foto mai jos) a pornit faza a doua a unui „think tank” urban, pus în slujba acestui scop declarat al proiectului; laboratorul se află acum în complexul Pfefferberg din Berlin şi găzduieşte workshop-uri care analizează probleme locale şi globale, încercând să le arate oamenilor eficienţa implicării civice colective.

Specializarea Planificare Teritoriala Oradea (VIDEO)

Specializarea Planificare Teritoriala se afla in cadrul Facultatii de Geografie, Turism si Sport, Universitatea din Oradea.
Planificarea Teritoriala este ansamblu de metode utilizate de sectorul public sau privat pentru a asigura o organizare rationala a teritoriului, protectia mediului si atingerea obiectivelor economice si sociale  (in echilibru conform principiilor de dezvoltare durabila). Astfel Planificare Teritoriala este o specializare de viitor si o necesitate in dezvoltarea spatiilor urbane si rurale.
V-am pregatit un scurt filmulet sa va faceti o imagine mai clara despre specializarea Planificare Teritoriala...

Amenajarea teritoriului si urbanismul constituie un ansamblu de activităţi complexe, care au drept scop organizarea fizica a spaţiului (Ianăşi, 2003).

Mai multe detalii...Aici!
Sau ne puteti contacta la adresa de mail: admitere_planificareteritoriala@yahoo.com
Site-ul Facultatii...AICI! 

Dezbatere publica privind rolul Universitatii in dezvoltarea durabila a orasului

Organizăm o dezbaterea publică, privind rolul Universitații în dezvoltarea durabilă a orașului.

Dezbaterea la care vor participa candidaţii la funcţia de primar al Municipiului Oradea.
Principalele puncte de dezbătut sunt:
• Rolul Universităţii în cadrul Municipiului Oradea
• Viaţa culturală studenţească
• Studenţii resursă umană
• Dezvoltarea locală şi regională prin prisma Universităţii
• Cercetare şi invovare, piloni ai dezvoltării sustenabile

Dezbaterea va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, 5 iunie, începând cu ora 14.30 și sunt aşteptaţi, cu precădere, studenţii, asociațiile studențești şi cadrele didactice, dar, în fond, poate să vină oricine Get Adobe Flash player
Photo Gallery by QuickGallery.com

Workshop: Oradea 2020

Vă invităm la Workshopul: Oradea 2020, care va avea loc în data de 31 Mai între orele 15.00 şi 17:00 la Biblioteca Universităţii din Oradea ( sala de conferinţe).

Subiectele principale la acest workshop sunt urmatoarele: Cum va arăta Oradea în anul 20.20, Istoria și viitorul Orașului Oradea, Problemele actuale cu care se confruntă Oradea și găsirea de soluții la problemele existente și nu în ultimul rând prezentarea filmulețelor pe care le-am realizat pentru Concursul: Orașul 20.20!

Oraşele devin puternice prin viaţa socială pe care reuşesc să o creeze şi cresc pe măsură ce oamenii le populează cu energia şi creativitatea lor. Resursele tehnologice de dezvoltare, alături de planificarea economică sau politică, trebuie puse în slujba vitalităţii urbane, ca expresie a implicării oamenilor în viaţa oraşului. Oraşele trebuie să atragă, să-şi seducă locuitorii, să creeze loialitate şi participare, pentru a fi cu adevărat sustenabile.

Cum va arăta Oradea în 2020, va deveni oare un oraș atrăgător, sustenabil, cultural sau verde?
Dacă eşti curios să afli cum va arăta Oradea în 2020 și care sunt direcțiile de dezvoltare potrivite pentru Oradea.
Te așteptăm la workshopul: Oradea 2020
 

Oradea intr-un concurs de dezvoltare urbana initiat de Siemens

Concursul „Orasul 20.20” este unul de dezvoltare urbana si este adresat studentilor si masteranzilor din toate colturile tarii. Competitia se bazeaza pe prezentarea „sufletului orasului…asa cum este el la ora actuala”. Dar asta nu e tot: cei de la Siemens le cer participantilor să dea dovada si de imaginatie si sa schiteze dezvoltarea urbei pentru anul 2020.

Achizitia de tramvaie Siemens de catre Municipalitatea Oradea a inspirat un grup de tineri din Oradea, care au realizat un videoclip bazat pe acest tip de mijloc de transport, inscriind filmuletul respectiv în concursul „Orașul 20.20”.
Se spune că sufletul însoțește corpul peste tot, dacă considerăm orașul ca pe un organism viu, atunci cu siguranță sufletul este reprezentat de mobilitatea urbană. În cazul orașului Oradea: Tramvaiul!
Sustine si voteaza Sufletul Orasului Oradea...AICI!

Titlul de Captila Verde a Romaniei castigat de Oradea i-a inspirat sa realizeze cel de al 2 lea filmulet pentru concursul ,,Orasul 20.20".
Sustine si voteaza Sufletul Verde al Orasului Oradea...AICI!

Castigarea Oscarului de catre filmul: The Artist m-a inspirat in realizarea acestui material. Am intrebat mai multe persoane care este sufletul orasului, majoritatea indicandu-mi zonele cu cladiri vechi.  
Prin acest film doresc sa aduc un omagiu stramosilor nostrii care au creat aceste comori nepretuite si care azi de multe ori le neglijam. Aceste cladiri au fost gandite spre folosinta indelungata, satisfac nevoile actuale si pe cele ale generatiilor viitoare.
Cu toate acestea, chiar daca patrimoniul arhitectonic nu permite interventii in ce priveste sustenabilitatea lor, exista solutii inteligente de integrare a unor technologii pentru eficienta energetica acestora!

Sustine si voteaza Sufletul Vechi al Orasului Oradea...AICI!
 

Let's do it Romania - Zonele pentru curatenie in Bihor

Ia-ti prieteni, familia, vecini, persoane necunoscute si alatura-te noua pe data de 12 Mai, de la ora 9:00 in parcarea Lotus Center si participa la cel mai mare proiect de curatenie.
Te poţi înscrie pe: www.letsdoitromania.ro sau la următoarele persoane de contact:

Simona Bandula - specialist resurse umane 0755 196 810
Camelia Truşmei - specialist relaţii cu voluntarii 0743 825 370
Daciana Deac - specialist comunicare 0752 210 516

Workshop: Ecomobilitatea urbana

Vă invităm la Workshopul: Ecomobilitatea urbană, care va avea loc în data de 3 Mai între orele 15.00 şi 17:00 la Biblioteca Universităţii din Oradea ( sala de conferinţe).

Acest eveniment organizat in saptamana in care se promoveaza la nivel european bicicleta, doreste sa evidentieze odata in plus rolul mijloacelor alternative de transport, in cazul de fata bicicleta!
Subiectele principale la acest workshop sunt urmatoarele: traficului și mobilității urbane, problemele cu care se confruntă traficul orădean, potențialul ciclabil al orașului Oradea.

Dacă eşti curios sa afli care sunt beneficiile și importanța utilizării bicicletei , sau cum poţi contribui la îmbunătățirea mobilități urbane,  participă la acest workshop,  şi vei afla tot ce trebuie să ști despre mijloacele alternative de transport.
Program:
Deschidere- Cuvant luat de oficiali
Dezbateri asupra velomobilitatii
Comunicari stiintifice
Lansare Volum Ecomobilitate
Activitate interactiva
Concluzii

Pământule, la mulți ani!

În fiecare an, pe 22 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Pământului (Earth Day), ziua în care s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător.
Ziua Pământului a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice faţă de mediu.

Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri, scrie realitatea.net. După două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.

Ziua Pământului este menită să inspire publicul în direcţia unei mai bune îngrijiri a mediului şi să-l înveţe să fie mândru de patrimoniul natural. Ziua Pământului a fost folosită iniţial ca o zi de informare pentru o mai bună educare a publicului cu privire la impactul oamenilor asupra mediului. De atunci, mesajul de bază al acestei zile a rămas acelaşi, dar a fost dus la un alt nivel. Deja Ziua Pământului a devenit o sărbătoare internaţională. Mai multe grupuri de mediu au început, de asemenea, să participe la o săptămână a Pământului.

EcoPlanning contribuie la organizarea Let's do it Romania 2012, in judetul Bihor

TU ce faci pentru a avea un mediu mai curat?

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, bihorenii vor fi invitaţi să participe la ziua de curăţenie naţională, impreuna cu toti romanii si locuitorii din peste 85 de tari.
Sub îndrumarea echipei "Let's Do It, Romania!", pe data de 12 mai, va avea loc acţiunea de curăţenie generală.
Mihai Pop (președinte al Corpului de Voluntari al Gărzii Naționale de Mediu Bihor) este și în acest an coordonatorul întregului proiect "Let's do it Romania! pe județul Bihor.
Asociația Ecoplanning alături de AIESEC Oradea își asumă rolul de organizatori ai campaniei de curățenie
in judetul Bihor.

Haideti sa ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!

Te poţi înscrie pe: www.letsdoitromania.ro sau la următoarele persoane de contact:

Simona Bandula- specialist resurse umane 0755 196 810
Camelia Truşmei-specialist relaţii cu voluntarii 0743 825 370
Daciana Deac- specialist comunicare 0752 210 516

Implică-te şi tu!

Paste Fericit!

    Va dorim Sarbatori Fericite, alaturi de cei dragi!
 

Victorie in instanta pentru Rosia Montana

VICTORIE ÎN INSTANȚĂ PENTRU ROȘIA MONTANĂ: PLANURILE DE URBANISM NECESARE RMGC AU FOST ANULATE IREVOCABIL DE CURTEA DE APEL ALBA-IULIA

Curtea de Apel Alba Iulia (dosar nr 5159/107/2010) a facut azi public verdictul prin care anuleaza planurile de urbanism aferente minei de aur propuse la Rosia Montana, votate de Consiliul Local Rosia Montana prin Hotararea nr. 1 din ianuarie 2009. Verdictul a fost pronuntat intr-o actiune judecatoreasca promovata de Asociatia Alburnus Maior Rosia Montana, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu din Cluj-Napoca si de catre Fundatia Culturala Rosia Montana. Hotararea Curtii de Apel Alba este irevocabila.

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este detinuta in proportie de 80% de Gabriel Resources (TSX:GBU), o companie miniera mica, fara experienta si resurse proprii si care doreste sa stramute localitatea Rosia Montana pentru a realiza cea mai mare mina de aur de suprafata din Europa. 19,31% din actiuni sunt detinute de Minvest, o companie miniera de stat. Companiile miniere Newmont (NTSE: NEM), American Electrum Strategic Holdings LLC si American Paulson & Co. detin fiecare aproximativ 20% din actiunile Gabriel Resources. Inca de la inceputul sau, proiectul minei de aur a fost asaltat de controverse, probleme operationale si o opozitie vehementa la nivel local, national si international.

Oradea sarbatoreste Earth Hour

Sâmbătă, 31 martie, timp de o oră, pământenii vor încerca din nou să economisească un pic de energie și vor stinge cât mai multe becuri și aparta electronice.
La Oradea, ediția din 2012 a Earth Hour este organizată de Clubul Rotaract, în colaborare cu Primăria Municipiului și cu mai mulți agenți economici. Implicarea acestora din urmă va însemna intrarea voluntară în „zodia” lumânărilor pentru 60 de minute.
Potrivit celor de la Rotaract, aproape toate barurile din Pasajul Vulturul Negru și de pe strada Vasile Alecsandri vor stinge luminile între orele 20:30 – 21:30. De asemenea, în intervalul orar menționat, partea pietonală a străzii Republicii, clădirea Vulturul Negru, Primăria Oradea și clădirea Teatrului „Regina Maria” nu vor beneficia de iluminat public / arhitectural. În plus, organizatorii spun că, în timpul zilei de 31 martie, în Parcul 1 Decembrie va fi amplasat un balon cu aer cald cu ajutorul căruia va fi subliniat mesajul zilei cu Earth Hour. Conform statisticilor, în 2011, aproximativ 1,5 miliarde de oameni de pe toate continetele s-au implicat în evenimentul menit a atrage atenția asupra necesității economisirii de energie și a încălzirii globale.

Living with water: workshop despre importanța apei

"Living with water" este un proiect demarat de către Asociația Ecoplanning și urmărește conștientizarea indivizilor asupra necesității utilizării raționale a apei în activitățile zilnice pe de o parte, iar pe de altă parte, evidențierea rolului apei jucat în managementul urban atât ca resursă indispensabilă în activități casnice și industriale, cât și ca factor generator de stare de bine prin amenajarea unor coridoare albastre (cursuri de râuri și lacuri) în armonie cu coridoarele verzi (parcuri, grădini) în cadrul orașelor.
Prima activitate din cadrul acestui proiect a fost workshopul "Living with water" desfășurat cu ocazia zilei mondiale a apei (22 martie) organizat sub egida UN-Water, fiind alături de alte 663 de acțiuni similare desfășurate la nivel mondial.

Oradea este Capitala Verde a Romaniei 2012

Oradea verde!
Oradea a câștigat premiul special de Capitala Verde a României, meritat cu atât mai mult cu cât orădenii au fost convinși de realitatea aceasta. Acest premiu reprezintă o recunoaștere a activităților actorilor locali reprezentați de către instituțiile locale cu activități desfășurate în acest scop susținute de către societatea civila reprezentată de ONG-urile de profil care nu au încetinit să creadă până la final în capacitatea urbei de pe Crișul Repede de a fi un model de oraș durabil. În tot acest timp, premiul acordat Oradiei reprezintă o provocare și o sarcină grea, urmează ca actorii locali și ONG-urile să conlucreze și să înverzească cartier după cartier, stradă după stradă, școală după școală, locuință după locuință... abia apoi vom putea spune că trăim întradevăr într-o capitală verde! Acum că avem o capitală verde, urmează să înverzim cetățenii! Să putem vedea comportamente eco, copii prietenoși cu mediul, cămine îngrijite, pe scurt un comportament verde – eco friendly.

Documentar: Social Life of Small Urban Places

Acest documentar prezinta viata sociala a oamenilor si spaţiile deschise ale oraşelor şi de ce unele dintre ele lucrează pentru oameni în timp ce altele nu. Începând de la New York Plaza Seagram, una dintre zonele cele mai utilizate, deschise în oraş, filmul porneşte să analizeze de ce acest spaţiu este atât de popular şi modul în care alte oaze urbane, nu sunt. Bazat pe observarea directă a ceea ce oamenii fac de fapt, filmul prezintă un tur extrem de atrăgător şi informativ al peisajului urban şi analizează modul în care se pot amenaja aceste spatii deschise sa fie mai atractive.

Ecoplanning vestește primăvara!

Bine-ai venit din nou la noi
Surata primavara,
(Duliu Zamfirescu, Primăvara)


Început de primăvară, în care natura își recâștigă drepturile, primii muguri ochesc razele solare, timid florile primăverii își scot capul în adierea vântului, insectele se dezamorțesc. Gata! S-a terminat cu hibernarea! Simțim și noi că viața ticăie cu un ritm allegro dictat de un metronom obsedat. E mai cald, paltonul se poartă descheiat, îmi caut cheile în buzunar... dar?... oare unde am parcat! Primesc un mărțisor (nu este primul, dar cu siguranță este special), un mărțișor ce strigă PRIMĂVARĂ PLĂCUTĂ, urmat de folosește Bitza! Da, asta a încercat Asociația Ecoplanning sa facă, să vestească primăvara, natura și-a făcut treaba, urmează să facem și noi primăvară în corpul și în voința noastră! E primăvară, e iarăși primăvară dar parcă același trafic afară!

Get Adobe Flash player

Workshop de Ziua Mondiala a Apei

Organizam cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, un Workshop "Living with Water"! Workshop-ul va avea loc in data de 22 Martie, intre orele 15:00 -17:00, la Biblioteca Univertisatii din Oradea, Sala de Conferinte. Intrarea este libera! 
Workshop-ul va cuprinde: prezentari, discutii, concursuri si premii! 
Va asteptam cu drag pe cei care sunt interesati asupra importanţei apei!
Multumim sponsorilor: Hotel Silver si Hotel Vital
Si partenerilor: BihrorStiri, Spinul bihorean si Studentocratia
Citate ale unor oameni celebri:

"Apei i-a fost data puterea de a deveni seva vietii pe pamant" - Leonardo da Vinci
"80% din boli sunt datorate proastei calitati a apei" - Louis Pasteur

Workshop in Oradea "Rolul promovarii in dezvoltarea turismului"

În încercarea de a da un imbold turismului bihorean, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului ADDePT Bihor, are plăcerea de a vă invita la workshop-ul cu tema “Rolul promovării în dezvoltarea turismului”. În cadrul manifestării vor avea loc sesiuni de informare tematice, iar la final fiecare participant va primi o diplomă de participare.
Finalul evenimentului va fi marcat de lansarea revistei VisitBihor prima revista de turism cu distributie gratuita in judetul Bihor.Toate firmele prezente la workshop vor beneficia de publicitate gratuita in primul numar al revistei!

Mai multe informatii: Aici!

Oradea - Orasul pe Doua Roti (VIDEO)

Video realizat in cadrul proiectului Oradea-orasul pe doua roti.
Mai multe informatii, despre proiect: Aici si www.facebook.com/OradeaOrasulPeDouaRoti